Povestea lui Cătălin Lăscuț, alias „Regele duty-free-urilor”, pare desprinsă dintr-o telenovelă: fiu al unui șef de la Vamă, s-a însurat cu fata unui apropiat al familiilor Ceaușescu și Iliescu, a tradus-o ani la rând pe aceasta, apoi a părăsit-o pentru cumătra artistului Adi Sînă, o fată de club pe care a băgat-o în afacerea de milioane din Aeroportul Otopeni.

Cătălin Lăscuț – considerat un afacerist extrem de influent, cu legături la vârful Serviciului Român de Informații și la cârma celor mai importante partide – care, conform unor surse, are puterea de a negocia numirea unor directori din Ministerului Transporturilor, are o poveste de viață incredibilă.
Fiul lui Pavel Lăscuţ, fostul şef al Direcţiei de Supraveghere şi Control din Direcţia Generală a Vămilor, s-a însurat, de tânăr, cu Daniela Camelia, fiica lui Ioan Hidegcuti (eminența cenușie a PSD pe vremea lui Adrian Năstase), naș de cununie fiind fostul general SRI Gioni Popescu. În timp ce afacerea din Aeroportul Internațional Otopeni producea milioane, fiind susținută de toate structurile interesate, Lăscuț s-a concentrat pe viața de noapte, cu băutori fine și femei frumoase.

Ex amanta Crina


În paralel cu mariajul, Lăscuț Jr. a început o frumoasă poveste de dragoste cu blonda Crina, care a botezat un copil cuplului Anca Serea – Adi Sînă.

Surse din anturajul porumbeilor Cătălin Lăscuț și Crina susțin că Daniela Lăscuț știa de relația extraconjugală și că a tolerat timp de șapte ani derapajele soțului, până într-o zi când a decis să pună punct mariajului.

Crina, Hilda și Lăscuț

Redevenind un bărbat liber, Cătălin Lăscuț a început să posteze pe site-urile de socializare imagini în care apărea alături de Crina, pentru a „oficializa” relația, dar a continuat să facă ochi dulci reprezentantelor sexului frumos din cluburi.

De altfel, persoane din lumea bună a Capitalei susțin că Lăscuț și Crina au o relație extrem de specială, bazată pe respect și încredere, dar și pe motto-ul „Carpe diem” așa că, din dorința de a-și face bărbatul fericit, blonda ar invita deseori la masa lor domnișoare sexy, puse pe distracție. Cu toate că preferă să trăiască cele mai fericite clipe alături de iubita sa și de amicele ei, când aceasta nu este în preajmă, Lăscuț Jr. apelează cu încredere la cunoștințele sale din elita Capitalei, iar o persoană pe care se poate baza este Hilda, o antreprenoare de succes care are în spate o armată de femei frumoase.

Milionar dator la întreținere

Cu toate că învârte milioane de euro, Lăscuț a ajuns anul trecut într-o situație penibilă, din cauza unei datorii de 1.244 de lei. Afaceristul a fost dat în judecată de asociația de proprietari, pentru suma respectivă, însă, până la primul termen, Lăscuț și-a plătit datoria, așa că procesul a fost închis. „Respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti”, a decis instanța, la începutul acestui an.

Afaceri cu Vasile Blaga

Cătălin este fiul lui Pavel Lăscuţ, fostul şef al Direcţiei de Supraveghere şi Control din Direcţia Generală a Vămilor. ZIUANEWS a dezvăluit că Lăscuț Jr. desfășoară operațiuni comerciale în magazinele din Aeroport prin intermediul Arandi Com (deținută de Tabacmesa SA, Spania), Santo International SRL (deținută de off-shore-ul cipriot Aispa Ltd, care are acțiuni și la alte firme ale lui Lăscuț) și, nu în ultimul rând, prin Millenium Pro Design.
Conform justnews.ro, pensionarul de succes a împrumutat firma Millenium Educaţional SRL cu 492.000 de lei, fosta firmă a lui Ioan Hidegcuti deţinută împreună cu Vasile Blaga, europarlamentar PNL.

Legături de familie

Hidegcuti a mai împrumutat firma Nextrom Int Co Impex SRL, unde deţine acţiuni cu 270.000 de lei şi 40.000 de dolari. La data completării declaraţiei de avere, Ioan Hidegcuti avea un salariu de 106.000 de lei primit pentru 10 luni din an. Pensia acestuia era de 57.000 de lei pe an, adică 4.700 de lei pe lună. Pensia soţiei era de 11.200 de lei pe an. Din această pensie, Maria Hidegcuti a donat fiicei sale 400.000 de lei.
În aprilie 2018, Simina Giurgiuca, angajaţă a Consiliului Concurenţei, a primit 400.000 de lei donaţie de la mama sa, Maria Hidegcuti. Simina a fost căsătorită cu fiul actriței Ioana Pavelescu si fratele vedetei de televiziune Maria Marinescu. Soţul Siminei a decedat în 2005. Mama lui, Ioana Pavelescu, a fost soţia lui Mihai Bujor Sion, fiul adoptiv al lui Ion Iliescu.

Fostul socru, apreciat de dictatorul Nicolae Ceaușescu

Lăscuț a fost însurat cu fiica cea mare a lui Ioan Hidegcuti. Hidegcuti a făcut Facultatea de Ştiinţe Economice la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, în perioada 1971-1975 și are doctorat în Economie, obţinut la Academia „Ştefan Gheorghiu”.
În regimul comunist a ocupat privilegiata funcţie de şef al Biroului de Turism al Tineretului (BTT). După revoluţie a devenit tehnocrat. Între 1991 şi 1993 a obţinut un post de secretar de stat la Ministerul Culturii. Între 1993 şi 1997 a obţinut fotoliul de director general al RA-APPS. A lucrat şi în sectorul privat, a făcut afaceri, iar din 2001 a obţinut din nou funcţii publice: secretar general al Ministerului Culturii (2001-2005), secretar general al ministerului pentru IMM-uri și șeful Fondului Român de Contragarantare. Mai nou, are 25% din SC Millenium Education, iar fiica sa, Daniela Camelia Lăscuţ, este membră a fundaţiei „Educaţia Secolului XXI”.

Milioanele cuvenite statului, în buzunarul lui Lăscuț.

Afaceri cu parfum de WC public
Surse autorizate au dezvăluit, în exclusivitate pentru atacpersoana.ro, faptul că același milionar de carton are afaceri cu iz de hazna în nordul Capitalei, unde ar fi subînchiriat unor vedete TV niște toalete publice pe post de spații de lux pentru restaurante de fițe. Iar afacerile merg ca unse cu… noroc!


Fost Wc public

Chiar dacă oamenii savurează delicatese cu aromă de WC-uri publice.


În contextul afacerilor cu terenuri din Herăstrău pe care le controlează, anul trecut, Lăscuț ar fi încercat, prin interpuși, să pună mâna și pe clubul exclusivist de fitness Le Club, însă prietenii lui din structuri l-ar fi sfătuit să renunțe la operațiunea cu iz penal.
Tot anul trecut, ziuanews.ro a relatat că Lăscuț trăgea sforile prin partide și structuri pentru a pune mâna pe conducerea Aeroportului Internațional Otopeni, așa încât să-și poată face, în liniște, afacerile de milioane de euro. Surse din interiorul Companiei Naționale Aeroporturi București explicau pentru publicația amintită că Lăscuț are un interes direct pentru a-și numi noul director general de la Otopeni. Directorul este cel care controlează spațiile comerciale din incinta Aeroportului, închiriindu-le lui Lăscuț pe sume modice, iar acesta le închiriază după aceea altor societăți, pe milioane de euro.
Din toată afacerea, statul rămâne singurul păgubit, fiindcă ar putea să închirieze direct firmelor și să câștige sume colosale la buget, mai ales să românii de rând sunt sfătuiți tot mai des să strângă cureaua și să mai bea un ceai de tei, ca să vadă scumpirile cu alți ochi. Și, cum ANAF a declarat recent război milionarilor de carton care se dau mari capitaliști, este posibil ca afacerile de acest gen, prin care statul este păgubit de milioane de euro, să fie verificate la sânge, iar rezultatele cercetărilor să producă adevărate cutremure la vârful unor instituții, controlate de milionari de carton.