Florin Belu, zis „Ureche”, milionarul pasionat de arta, a fost eliberat in secret dupa ce presupusa victima a unui presupus viol si-a retras plangerea. 60 de zile, doua luni, 1440 de ore a pierdut in arest milionarul din Kiseleff, in urma unei acuzatii care s-a dovedit a fi intre timp nefondata, dupa ce presupusa victima si-a retras plangerea. Insa, acesta nu este primul caz din Romania sau din lume, unde imaginea, spiritul, omenia, sufletul unui om care nu a mai avut antecedente penale pana la varsta de 47 de ani in cazul de fata, sunt distruse. Si calvarul nu se calculeaza in zilele petrecute in custodia Politiei, aici fiind vorba de 60 de zile, ci dupa. Cand ajungi acasa si te asezi pe fotoliul tau din piele si observi. Observi ca lumea care nu te cunoaste ti-a pus o stampila, de infractor, de violator, ca media te-a condamnat pana sa se afle toate detaliile anchetei si mai mult, dupa ce dosarul a fost clasat, nu se vine cu niciun update. Aceasta este durerea milionarului “Ureche”, dupa ce imaginea si spiritul sau au fost terfelite teribil in presa centrala, in momentul in care dosarul a fost clasat, totul s-a intamplat dupa cum el spune: “Am impresia ca am fost eliberat in secret”. Mergand pe partea cealalta a fileului, la presupusa victima, Monica Hill, lucrurile merg intr-un patern destul de clar.

Tanara care se bucura de ascensiune extrem de rapid pe seama unui nume important din showbizz, Catalin Botezatu, in cazul de fata, prinde cheag si apoi atrage atentia mai multor burlaci. Ca sa intelegem mult mai bine situatia tinerei brunete sau statutul acesteia, este de ajuns sa dam un search pe google cu numele ei si descoperim. Monica Hill implicata in dosarul de prostitutie de la Pitesti cu stenograme grele din care va dam un singur paragraf, dar elocvent:

Io nu-s nici din DEJ, nici din Bistrița, să mă f*t pe 50 de EURO”.

Astfel, Atac Persoana a mers acasa la Florin Belu pentru a discuta pe larg despre cele intamplate. Milionarul pasionat de arta ne-a spus din start ca nu poate da detalii din ancheta, dar pe noi ne interesa altceva. Cum isi revine un om care a fost acuzat pe nedrept de viol si are parte de un adevarat linsaj mediatic.

Salutare, Florin. Nu e tocmai cel mai bun moment pentru discutii imi imaginez, dar ai fost vreme de o perioada buna in centrul atentiei si nu intr-un mod pozitiv, dar iata ca acum s-a dovedit ca ai avut dreptate. Care este primul tau gand pe care ai vrea sa -l impartasesti si sa te descarci sa zic asa?

Presa m-a murdarit din toate punctele de vedere ca as fi violator ca as fi interlop ca as fi locotonent. In primul rand as vrea sa mi se spuna cum pot fi murdarit in spatiul public fara sa se cunoasca adevarul. Sa mi se explice cine a scos cuvantul interlop si daca exista in DEX-ul roman. Cine din toata televiziunea si din toata presa poata sa treaca gradele unui om normal fara antecedente penale de a fi locotonent, general, maior, soldat sau sergent. Din ce cauza, ca inainte ca presa sa ma faca pe mine in toate felurile, nu ne-a luat antecedentele penale la amandoi (n.r. Monica Hill) sa vada fiecare cu ce s-a ocupat, pana la varsta de 47 de ani, in cazul meu, sau 22 de ani in cazul ei. Toate tratatele de criminologie spun ca nu se poate apuca un om de o fapta la o varsta de peste X ani, daca nu a mai avut antecedente sau porniri catre acea directie pana atunci. Cum poate sa fie credibila o femeie de genul acesta cand se vede clar din trecutul si prezentul ei care sunt activitatile pe care le face (n.r. Referire la dosarul de prostitutie de la Ploiesti). Nu vreau altceva, decat ca lumea care a aruncat cu noroi si pietre in mine, cu toate ca si ei se stiu ca au pacate, exact cum este scris in Biblie, nu au venit macar, nu sa isi ceara scuze, sa caute sa stearga murdariile spuse despre mine.

Ce a fost mai greu sau ce este mai greu pentru tine..cele 60 de zile petrecute in arest sau amprenta emotionala pe care si-a pus-o tot acest sir de evenimente?

Totul este un pachet complet, pentru ca pedeapsa care mi a fost acordata nu a venit doar din partea justitiei. Pedeapsa a fost dublata de mass media si televiziune. Justitia si-a facut treaba la un moment dat cand m-a pus in libertate, in momentul in care presupusa persoana vatamata si-a retras plangerea. Unde s-a vazut clar ca dupa 60 de zile cand cineva zice ca e viol nu poti sa iti retragi plangerea dupa 60 de zile. Este sau nu este? Iar daca Justitia si statul roman m-au pus in libertate si au clasat dosarul, nu inteleg de ce mass media nu a venit la fel, cu acelasi avant, in intampinarea dreptatii mele. Ceea ce vreau sa spun este ca pedeapsa este a lui Dumnezeu. Eu nu vreau sa ma indrept impotriva nimanui. Nici impotriva Justitiei, nici impotriva statului roman, nici impotriva presupusei parti vatamate. Consider ca asa a vrut Dumnezeu sa fie. Nu am facut altceva decat sa ma supun legii, sa ma supun organelor de ancheta. Iar cand ei au considerat ca nu a fost acela adevarul, am fost pus in libertate.

Consideri ca aceasta intamplare nefericita te-a invatat o lectie de viata? .

Singurul lucru pe care l-am invatat la ora actuala este ca si daca vrei sa te feresti, nu stii de cine. Traim intr-o lume murdara care nu face altceva decat sa faca rau gratis din cauza unor frustrari, ori nativ sau din invidie. Daca vreau sa ma feresc eu sau alte prsoane care cu siguranta o sa mai treaca prin ce am trecut eu, te rog sa ma crezi ca nu o sa aiba cum. Pentru ca si eu daca as fi avut cum, sau stiam ce se va intampla, m-as fi ferit, dar viata bate filmul.

Cine te a sustinut cel mai mult in tot acest timp?

In primul rand familia si in al doiela rand toate persoanele care ma cunosc si stiau adevarul. Nu au putut sa faca mai mult, decat sa ma sustina de la departare, cu incurajari. Pentru ca dupa cum spune proverbul, “Pentru fiecare om va exista o zi cu Soare”. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu, pentru ca nu am cum sa explic, pentru ca nu va intelege. Eu vreau sa spun lumii, dar nu va intelege. Sa incerce toti cei care m au murdarit, sa incerce singuri pe viitor, nu sa nu ma mai murdareasca pe mine. O pata in momentul in care a fost facuta pe un costum, nu mai iese cu niciun fel de vanish, dar sa nu o mai faca cu altii. Eu nu vreau sa ma sustrag de la niciun fel de murdarie care mi a fost adusa impotriva mea, pentru ca nu am cum. Nu te poti lupta singur cu o mare intreaga, avand in vedere ca pixul hartia si sticla se afla la ei. Daca justitia a facut dreptate, ei sunt mai presus decat justitia? Daca dai cu masina peste un om, treci pe langa el si nu te mai urci in spate? Sau te dai jos si il duci la spital? Mi se pare edificator exemplul

De ce crezi ca s-au intamplat toate astea?

Asta chiar te rog frumos daca aveti posibilitatea sa o intrebati pe ea. De ce a depus plangerea si din ce motiv a retras-o? Asta va fi o enigma in viata mea pe care o voi avea toata viata.

Crezi ca e cineva in spatele ei, in spatele actiunilor ei?

Nu am de unde sa stiu, dar la intreabrile astea doar ea va poate raspunde, sau sa traiti si voi alaturi de mine cu aceasi enigma.

Dar ce simti tu?

Dupa toata perioada asta mi au fost distruse toate simturile. Chiar nu mai conteaza. Cu ce ma incalzeste sa stiu cine a fost in spatele ei, daca a fost cineva, daca a facut-o sau nu a facut-o. Conteaza ca partea vatamata am fost eu.

Te simti intr-un film?

L-am trait si inca il traiesc si o sa-l traiesc tot restul vietii mele. Cu acest semn de intrebare pentru ca acest film nu va avea sfarsit. Cum o carte are introducere, cuprins si incheiere. Eu voi trai cuprinsul, fara sa cunosc incheierea. Fara sa cunosc incheierea, mai exact, raspunsurile la toate intrebarile pe care mi le-am pus eu in ultima perioada si dupa ce am iesit, mi le-ati spus si voi.

Te asteptai la asa ceva din partea presupusei victime? La o astfel de turnura de evenimente?

Nu am apucat sa o cunosc bine. Un om sta o viata cu o persoana si nu o cunoaste cu adevarat.

Ce inseamna depresia asta in care ai cazut. Unde simti ca te-a afectat cel mai puternic, pe ce plan?

In primul si in primul rand am fost afectat si voi fi afectat emotional, pe o perioada nedeterminata. Iar imaginea mea nu cred ca mai este cazul sa explic daca a fost sau nu afectata. Nu pot eu sa mai scot petele lor la varsta mea, dupa cat m-au murdarit ei. Avand in vedere ca eu la 47 de ani nu am antecedente penale, nu am fost anchetat, cercetat, direct sau indirect in vreun dosar, sub nicio forma. Culmea este ca din presupus agresor, am devenit o adevarata victima. Aceasta este fraza care descrie cel mai bine prin ceea ce trec.

Acesta sa fie off-ul tau cel mai mare ca dupa 47 de ani fara antecedente penale, s-a intamplat sa fi tarat in acest cosmar?

Pentru ca asa sunt ca om, pentru ca daca nu eram o persoana onesta, corecta, dreapta, muncitoare si cu pasiunile mele pe care le am, arta design-ul, muzica, nu aveam cum sa ajung la varsta asta si sa nu am antecedente penale. Este si o gluma in ultima vreme, cine nu ajunge la inchisoare nu este VIP. Se poate vedea clar ca persoane importante, de la cel mai inalt nivel, sub o forma sau alta, printr-un motiv sau altul, la un moment dat au ajuns acolo, cu sau fara faptele lor.

Cum vezi ca se vor desfasura lucrurile de acum inainte pentru tine?

Nu am cum sa stiu cum se vor desfasura lucrurile, din punctul meu de vedere, viata mea merge inainte, sunt un om puternic, psihic si emotional si incerc sa trec peste toata perioada neagra. In rest din punctul celorlalte parti, in speta a presupusei parti vatamate, viata ei isi va urma cursul de pana acum, va face in continuare ce a facut pana acum, iar Dumnezeu ii va rezerva si ei surprizele pe care puterea Divina le rezerva tuturor oamenilor

Cum o sa abordezi de acum inainte o femeie despre care nu stii multe lucruri despre ea?

Nu am de unde sa stiu ,dar am sa incerc sa ma feresc. Dupa cum spune proverbul, “Nu te baga in troaca ca sa nu te manance porcii”

Cum si ce faci ca sa treci peste acasta experienta, ce activitati te ajuta?

Relaxarea mea a fost si pe timpul arestului si dupa ce am iesit, intrand psihic in proiectele pe care le am cu decorarea design-ului clasic si transpunandu-ma cu totul in momentul in care eram in arest, in proiectul respectiv exact ca intr-o minune.

Acesta a fost secretul,sa “evadezi” cu mintea in lucrurile care iti faceau placere?

Ca sa te refugiezi de lumea care te inconjoara, relaxandu-ti mintea si sufletul nu poti sa faci altceva decat sa te duci in alt loc cu mintea. Asta ca sa nu mai auzi, sa nu mai vezi ce e in jurul tau. Este singurul lux pe care ti-l poti permite.

Dormi bine?

Nu! Crezi tu sau cineva care a scris de mine s-a pus in locul meu sa treaca macar o zi prin ce am trecut eu 24 de ore, ar putea sa doarma bine?! Ce pot spune si o spun cu voce tare, ca am fost NEVINOVAT! Si dupa cum s-a putut vedea prin retragerea plangerii, faptele aduc certitudinea vorbelor mele.

Ce urmeaza acum, cum vezi tu cursul lucrurilor?

Dosarul este clasat, viata merge inainte, fiecare merge pe drumul lui. Justitia judeca in continuare si isi face treaba in felul ei. Presupusa parte vatamata isi urmeaza cursul vietii si face ce a mai facut, iar eu ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt liber, ca sunt in putere. Imi doresc sa am sanatate, putere de munca sa pot duce la bun sfarsit tot ce mi-am pus in gand. Aceasta suferinta si privare de libertate m-a intarit si m-a facut sa ma indrept catre munca, sa fac ceea ce imi place si sa ma delectez cu finalizarea proiectelor.

La final, nu pot sa nu te intreb: Ce sau cat te-a costat seara respectiva in afara celor 60 de zile de arest.

E o intrebare la care iti raspund cu tot sufletul. Te rog frumos sa o intrebi pe ea ce si cat m-a costat.

Avalansa de acuze la adresa presupusei victime

Pana sa dam drumul acesteui interviu, ne-a sarit in atentie un articol aparut in presa din Cluj pe ste-ul www.clujust.ro cu titlul: „Manechinul clujean Monica Hill și-a retras plângerea împotriva afaceristului care ar fi violat-o”. Analizand mai departe, la postarea articolului pe pagina de faceboook a publicatiei clujene, a inceput o avalansa de comentarii la adresa presupusei victime. Majoritatea mesajelor o aveau in centrul atentiei pe presupusa victima. Acuze directe, indirecte, fosti colegi de liceu de ai tinerei care ii luai apararea lui Florin Belu, zis Ureche, fosti „colaboratori”, oameni simpli, majoritatea raspundeau si empatizau cu presupusul agresor, care mai nou pare a fi adevarata victima, milionarul Florin Belu, zis „Ureche”. (vezi foto)