Protest în Piața Victoriei declanșat de mai multe organizaţii ale producătorilor agricoli şi ale lucrătorilor în agricultură. Manifestația are legătură cu măsura autorităţilor de a închide pieţele alimentare care funcţionau în locaţii acoperite, se arată într-un comunicat.

În acest scop, fermierii cer revizuirea HG nr. 935/2020 publicată în Monitorul Oficial din 06.11.2020, prin care s-a hotărât închiderea piețelor agroalimentare.

18 noiembrie 2020

Cine participă la protestul fermierilor

La protestul din faţa sediului Guvernului urmează să participe reprezentanţi ai organizaţiilor Uniunea Salvăm Ţăranul Român, Asociaţia Eco Ruralis, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Asociaţia Fermierilor Utilizatori De Automate De Lapte Crud din România, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, Federaţia Sindicatelor Democratice din Agricultură, Federaţia Naţională a Lucrătorilor, Federaţia Uniunea Producătorilor Agricoli şi Organizaţiilor Interprofesionale, Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat, Cooperativa Agricolă Roşiori de Ialomiţa, Asociaţia Femeilor din Mediul Rural Olt şi Asociaţia Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia.

Astfel, producătorii solicită sprijinul Guvernului şi al autorităţilor locale pentru menţinerea deschisă a tuturor pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiţii îmbunătăţite de siguranţă sanitară pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, aşa cum se întâmplă în toate ţările din Uniunea Europeană.

Totodată, se vrea sprijinirea urgentă şi strategică a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică, inclusiv compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor din spaţii închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători.

Accesul la piaţă pentru micii producători și participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor, printr-un dialog permanent cu autorităţile la nivel central, sunt celelalte solicitări.

18 noiembrie 2020